Richard Stallman vine în România pentru lansarea Fundației Ceata

3 posts / 0 new
Last post
mufy
Richard Stallman vine în România pentru lansarea Fundației Ceata

Sursa: http://ceata.org
Pe data de 22 februarie 2013 de la ora 14,00 Fundația Ceata organizează un eveniment public ce marchează dobândirea statutului juridic de fundație. Pe parcursul celor aproape 5 ani de existență Ceata a activat ca grup informal, militând pentru libertățile utilizatorului. Evenimentul de lansare va avea loc în sala Aula Magna din Facultatea de Drept a Universității din București.

Fundația Ceata îl are ca invitat special la acest eveniment pe dr. Richard M. Stallman, fondatorul proiectului GNU și președintele organizației Free Software Foundation. Încă din 1983 până acum, Richard Stallman este principalul promotor al libertăților utilizatorului de calculator. Acesta va susține un discurs non-tehnic intitulat „Free Software and Your Freedom” (rom. „Programele libere și libertatea ta”), în care va vorbi despre mișcarea pentru programe libere și cât de important este ca utilizatorii să poată coopera și să-și poată controla calculatorul.

Evenimentul va fi deschis printr-o scurtă cuvântare a lui Tiberiu C. Turbureanu, fondatorul și președintele Fundației Ceata, urmată de discursul lui Richard M. Stallman. Evenimentul este sprijinit de Facultatea de Științe Politice în cadrul proiectului The Sponge. Participarea este gratuită, fără înscriere și deschisă oricui.

Fundația Ceata și-a început activitatea în iunie 2008 în București ca grup informal, în decursul anilor antrenând o comunitate românească diversă în scopul eliberării utilizatorilor de restricțiile din arte și tehnologii. Ceata a organizat numeroase evenimente în București și în alte orașe din România, precum și în Chișinău (Republica Moldova) dedicate promovării libertăților utilizatorului și a desfășurat proiecte ce au avut ca obiectiv realizarea de programe de calculator și opere artistice sub licențe libere. Printre acestea se numără publicația electronică „Fii liber”, organizarea și co-organizarea de sesiuni de programare și de traducere, conferințe și prezentări. În 2012 membrii comunității Ceata au format primele echipe locale în Republica Moldova și în Cluj.

Așa cum „GNU” este un acronim recursiv pentru „GNU’s Not Unix” (rom. „GNU Nu e Unix”), „Ceata” este un acronim recursiv pentru „Ceata eliberează artele și tehnologiile actuale”.

Acest comunicat de presă poate fi folosit sub licența liberă CC-BY-SA.

Richard Stallman arrives in Romania for the launch of Fundația Ceata

On February 22 at 2.00 PM Fundația Ceata is organizing in Bucharest a public event which marks its incorporation. During its almost 5 years of existence Ceata has activated as informal group, fighting for computer users’ freedom. The launch event will take place in Aula Magna, Faculty of Law (ro. Facultatea de Drept), University of Bucharest.

Fundația Ceata is bringing a special guest to this event, dr. Richard M. Stallman, the founder of the GNU project and president of the Free Software Foudnation. Since 1983 until now, Richard Stallman is the main promoter of the computer user freedoms. He will give a nontechnical speech entitled „Free Software and Your Freedom” and will talk about the Free Software Movement and how important is that users have the freedom to cooperate and control their own computer.

The event will be opened by a short speech of Tiberiu C. Turbureanu, the founder and president of Fundația Ceata, followed by the speech of Richard M. Stallman. The event is supported by the Faculty of Political Science as part of The Sponge project. The participation is gratis, registration-free and open to everyone.

Fundația Ceata began its activity in June 2008 in Bucharest as an informal group. In the years that had come, Ceata has formed a diverse Romanian community with the purpose of liberating the users from restrictions in art and technology. Ceata has organized many events in Bucharest and other cities from Romania and Chișinău (Kishinev) from Republic of Moldova devoted to promoting user freedoms. Ceata has also organized projects aimed at writing computer programs and art works under free licenses. The projects and events organized by Ceata include “Fii liber” (Be free) on-line publication and programming and translation sessions, conferences and presentations. In 2012 Ceata community members have organized local teams in Republic of Moldova and Cluj.

The same way “GNU” is a recursive acronym which stands for “GNU’s Not Unix”, “Ceata” stands for “Ceata eliberează artele și tehnologiile actuale” (“Ceata liberates modern arts and technologies”).

This announcement can be used under the Free Culture license CC-BY-SA.
Pentru întrebări, vă rugăm să ne contactați la adresa ceata-consiliul@liste.ceata.org.

N3o
N3o's picture
Felicitari!

Felicitari!

symbianflo
symbianflo's picture
Bravos domnilor

Bravos domnilor


http://www.mandrivausers.ro/ MRB aint no shit , :p Linux user number 507107 Nu dați banii pe prostii, puneți Linux pe PISI ![ARLUG]

Unix is user-friendly. It’s just very selective about who its friends are